Featured
Posted in Piatră de hotar

Un alt pas al Pietrei de hotar

54377081_2557075381034417_7146594970864975872_nNumai vești bune. Piatra de hotar – Povestiri și reflexii circulă în lume.

Acum poate fi comandată online de pe pagina libris.

Lansarea va avea loc joi, 21 martie 2019, ora 16:00, la Târgul de CArte și Muzică Libris din Brașov.

 

Advertisements
Posted in Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

O altă lume

Watch out! Echilibru perfect al minții și al corpului. La clubul regal din Bruxelles atmosfera este ca smulsă din altă epocă. Aici, timpul a înghețat. Pereții vorbesc. Țintele amuțesc. Arcașii au simțurile toate activate. Eu scriu. Aici, scriu cel mai bine. Ascult muzică în căști și scriu bine. Aici inspirația dintre pereții decorați cu personaje existente ale casei regale belgiene, cu precădere, dar și ale altor monarhii din lume, vine de pretutindeni. Aici scriu ca și cum timpul a stat în loc.

Posted in Fotografii, Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

O după amiază banală în aparență

Am ieșit într-o doară, fără așteptări. Nu pare nici frig, nici cald. Nu durează mult până ajung la liziera pădurii, câteva străzi laterale pline ele, în sine, de poveste. Ritmul nu e nici alert, nici leneș. Mă opresc din loc în loc.

Azi e pentru copacii în floriți. Nu case, nu ferestre, nu trotuare pietruite. Chiar și pe malul lacului dinspre pădure, cireșii au pocnit. Între timp îmi dau seama că e cald. M-am îmbrăcat nepotrivit. Norii palizi lasă câte o rază să traverseze. Cât să creeze impresia de baie de lumină. Tandră. Delicată.

Azi este pentru crengile încărcate de alb, roz, roz palid. Azi este doar o secvență de aprilie.

Posted in Piatră de hotar

O lansare de carte de poveste

Nu ai cum altfel. Oameni dedicați, o energie fabuloasă în atmosferă, atenție la detaliu, contactul uman senzațional, emoția absolut firească, multe zâmbete sincere și răbdătoare, toate acestea s-au cumulat într-un singur loc: Târgul de CArte și Muzică Libris din Brașov. Nu ai cum altfel, decât să simți că ești privilegiat. A fost cea mai faină experiență de până acum, mulțumesc întregii echipe Libris Editorial, Libris în general. Dana Anghelescu, o bucurie și un chip senin, neumbrit de munca colosală a acestor zile, distinsa doamna Valeria Reit, editorul cărții mele, o onoare și o bucurie nemărginită să o pot îmbrățișa și cunoaște în sfârșit, domnul Irinel Merlușcă, un profesionist ireproșabil, Elena Ditu, un spirit organizațional excepțional, și cred că aș putea continua, dar în efervescența după amiezei de ieri, nu am reușit să îmi exprim bucuria sau recunoștința față de întreaga echipă editorială și organizațională Libris. Piatră de hotar a trecut hopul. Sper eu, cu bine. A trebuit să plec cu inima grea, dar cu speranța că a fost doar un început și ne vom regăsi în curând.

Povești la fel de emoționante, povești la fel de frumoase, se regăsesc și în Piatră de hotar.

Las să curgă în imagini povestea lansării de carte, o înșiruire de emoții intercalate cu zâmbete.

r

Posted in Piatră de hotar

Când ești susținut totul devine mai ușor

teachers-desk-art-6fdf7888324132aeNu degeaba se spune că atunci când treci prin perioade stresante afli cine te susține cu adevărat. A fost incredibil momentul când am descoperit că există anumite persoane care au crezut în mine dinainte să fac pasul acesta mare. Să mă arunc în gol. Să parcurg drumul și să dau de acea Piatra de Hotar inerentă oricărui parcurs. Și a fost cu atât mai emoționant să le citesc în ochi sau în rândurile adresate mie, cu cât mă crezusem singura angajată în această aventură. Astăzi este momentul lor, în gândurile mele, sunt mulți, posibil că nu îi voi reuși niciodată să-i menționez pe toți, dar îi port în mine și simt că zilele următoare vor fi dedicate lor, deși nu vor fi prezenți fizic lângă mine.

În mod deosebit, azi doar două mențiuni.

Acum două zile am fost luată prin surprindere pe facebook de o prietenă dragă, o scriitoare talentată (îmi imaginez cum zâmbește acum, negând acest titlu din modestie, dar eu i-l acord cu excelență), bloggeriță de succes, un om de la care am învățat că să-ți urmezi visurile este la îndemâna ta, nu a  celorlalți, că perseverența dă roade întotdeauna și talentul se definitivează cu fiecare text scris. Îți mulțumesc infinit, Mona! O suprinză din cele mai rare, care mi-a tăiat respirația și m-a lăsat ore bune fără cuvinte. ”Vă invit, cu mare drag, să o descoperiți pe Monica Tonea. Joi, 21 martie, își face debutul literar cu cartea “Piatră de hotar”. Zâmbesc în fața cuvântului debut, deoarece Monica s-a născut scriitoare. Are un dar deosebit de a așeza cuvinte, spre încântarea oricărui cititor. Vreau să vă imaginați cuvântul curat, românesc, care prinde mereu și mereu noi sensuri, storcând din noi reflexii și emoție. Pur și simplu își îndeplinește menirea. Aceasta este scriitura Monicăi Tonea. O scriitoare despre care vom tot auzi! Dacă sunteți din Brașov sau aveți posibilitatea să ajungeți, vă îndemn să nu ratați acest eveniment!”

I-am răspuns, dar nu a fost deloc simplu. Cum să egalez acest elogiu, această recomandare înălțătoare? ”Mona, de dimineață încerc să reacționez, dar sunt copleștiă. Supriza ta mi-a tăiat respirația. Nu mă așteptam. Scriu, șterg, revin… Cum să spun, știi tu ce dar de preț îmi faci? Ești o bucurie și un artist al literelor. Îți mulțumesc dincolo de vorbe, cu toată emoția mea. Sper să fiu la înălțimea cuvintelor tale extraordinare. Ai știut mereu să mă susții.

Și iată, că alte două zile mai târziu, astăzi, o altă bloggeriță talentată, care, din punctul meu de vedere și-a făcut o reputație în această lume a literelor, fiind întotdeauna alertă și conectată cu lumea literară contemporană și nu numai, mi-a adus bucurie în suflet prin extraordinara ei recomandare. Din nou, am citit în rândurile ei acea încredere în mine, care-mi dă aripi. Nici Dianei nu am știut cum să-i mulțumesc, pentru că atunci când ești luat prin surprindere ai senzația aceea de amețeală care te debusolează. Te sperii și te bucuri deodată. I-am mulțumit, așa cum am simțit, din adâncul inimii!

Voi zbura pe 21 martie spre Brașov, unde va avea loc, cum am mai spus, lansarea Pietrei de hotar, cu inima ușoară, știind că am susținere necondiționată. Și promit să revin cu povești frumoase! Până atunci, cartea poate fi comandată de pe librăria online libris.

De altfel, vă mulțumesc pentru că-mi sunteți aproape, că nu vă plictisesc (sper), că îmi acceptați hachițele, că Piatra de hotar în care am adunat povestiri și reflexii va fi probabil răsfoită cândva de fiecare din voi și asta mă va onora într-adevăr, mai mult decât orice!

 

Posted in Piatră de hotar

Pe drum cu piatra de hotar

Nu știu cum e la alții, dar la mine se face simțit un carusel de emoții. Astăzi am primit banner-ul acesta de la editură și mă simt ca un copil aflat în fața vitrinei cu jucării. Mă mir, mă minunez și tânjesc după tot ce e expus. Este incredibil că am ajuns în punctul ăsta. Și totuși am ajuns. Când privesc în urmă, pare că am parcurs o cale lungă, de neîntors.

Între timp, am mai căpătat niște experiență, am colaborat cu oameni interesanți, am dus la bun sfârșit un lucru și în scurt timp obiectul cel mai de preț pentru mine în acest moment va fi în mâinile mele uimite. Voi putea să-i dau paginile una după alta, voi simți mirosul proaspăt, inconfundabil, al hârtiei de abia ieșită din tipografie și-mi voi trece degetele peste titlu, probabil tot ca un gest de neîncredere: am făcut-o eu și pe asta?!

P.S. Am făcut-o! Mult a fost, puțin a rămas. Dragii mei brașoveni (și nu numai), tare m-aș bucura să vă am aproape la Târgul de Carte și Muzică Libris, pe data de 21 martie, după amiază. Pentru cei interesați, ora precisă o voi comunica zilele următoare.

 

 

Posted in Fotografii, Ipostaze

Anotimpurile unei zile de martie

M-am trezit relativ devreme. Ploaia bătea în geam. Dacă vântul n-ar fi suflat în rafale, nici nu o auzeam. Doar că lovea periodic în geam, ca o aducere aminte.

Un gri dens pusese stăpânire peste dimineața proaspătă deși ploaia stătuse. Mi-am spus, ”încă o duminică întunecată”. Și am ridicat din umeri cu resemnare, începusem să uit cum arăta o zi luminoasă. După nuanțe, după vânt, după aerul rece, putea fi la fel de bine iarnă sau toamnă. Lumina filtrată nu prevestea nimic bun.

Nu știu cum m-am învârtit prin casă, dar am încercat să ignor măzărichea dezlănțuită deodată, șuierul ce voia parcă să smulgă acoperișul, tulburarea aceea duminicală. Triumfător, reușise să împrăștie norii între timp. Și eu nu observasem. Se făcuse prânz și primăvara înviorată răspândea lumină. Aceeași zi, stări în opoziție. Dar, știam că următoarea secvență de ploaie nu avea cum să întârzie. Așa cum dăduse norii la o parte, vântul îi va regrupa fără tăgadă. Totuși, am stat nemișcată sub razele calde. Doar adierea puternică mă înfiora.

Și nu a întârziat. Douăzeci de minute mai încolo, nu mai distingeai nimic pe geam. Doar stropi repezi, amestecați cu gheață măruntă. După amiaza a continuat așa, intercalat. Singura permanență fiind vântul activ. Spre seară s-a mai potolit, dar era rece în pofida celor zece grade afișate de termometrele înfrigurate. În această perioadă soarele apune punctual la 18:38. Ca toate serile dinainte de crepuscul pe aici pe la noi, ziua se destinde, luminozitatea se mărește, norii se dizolvă. Nu contează că după ce dispare la zenit soarele și vine întunericul, toate o iau razna. Vânt, ploaie, frig… Din cauza asta adeseori uit că e seară, prin toate geamurile pătrunde lumina efervescentă, vie, amăgitoare. De înserare atipică. Apoi soarele a coborât spre vest și a lăsat în urmă culori roșiatice. Undeva în stânga cerul devenise glorios. Se întunecase treptat, lumina devenise difuză, ca minute mai încolo să facă loc unui semiîntuneric grăbit. ”Gata”, mi-am spus, ”a mai trecut încă o zi de martie amestecat”.

Am intrat în casă și am aprins lămpile din camera de zi. Una lângă mine unde voiam să scriu pe canapea, una lângă fereastra dinspre grădină, alta mai jos, înspre șemineu. Simțisem nevoia de lumină suplimentară. Mi-am tras laptopul pe genunchi, dar cu coada ochiului am distins un joc de ireală frumusețe. Pasteluri, un flux de lumină aparte. ”Lumină? De unde?” Doar soarele plecase sub linia orizontului, lăsând locul obscurului. Am pus deoparte MacBook-ul și am fugit afară. În grabă am uitat să sting luminile din casă. În scurt timp deveniseră inutile în acel spectacol nemaivăzut. Mi-a fost greu de crezut că imaginea de sus s-a transformat pe nesimțite în această lumină diafană.

Ceva mai devreme, când eu vorbeam de sfârșituri glorioase, mă înșelasem. Era doar un banal apus. Ați stat vreodată să vedeți ce urmează? Nu se lasă mocnit întunericul precum am crede. Vine cu forță, buimăcitor, o lumină care vorbește în cele mai ireale culori. Durează prea puțin, riști să întorci capul, să te apleci să-ți legi șireturile și când te ridici, să fie deja noapte. Dacă ești atent însă, dai cu ochii de o lume din vis poate, sau copiată dintr-un alt Univers. Unul mai viu, mai dens, unul care ți se arată într-o fracțiune de secundă doar. După penumbra molcomă, nicicum glorioasă, mea culpa, m-a scos din casă manifestarea asta ireală. După, nu înainte.

Așa-i aici, imediat ce cade întunericul, în câteva minute zăpăcitoare, poate reveni lumina smulsă din sfere îndepărtate parcă. Așa-i aici, o zi poate cuprinde toate sezoanele.

Posted in Piatră de hotar

Piatră de hotar

Drumuri sincopate, drumuri anevoioase, drumuri line, am fost cu toții pe acolo. Întrebarea este, ce faci când ajungi în dreptul unei pietre de hotar? Ocolești piedica și înaintezi, te oprești să privești dezorientat în urmă, renunți? 
S-a făcut anul de când am început lucrul. Un an influențat de emoții puternice, de pierderi care mi-au amorțit mintea și simțurile, dar în final s-a concretizat în ceva frumos, în ciuda obstacolelor. Piatra mea de hotar a plecat în tipar zilele acestea, fără cale de întoarcere.
Voi reveni în scurt timp cu detalii, am multe mulțumiri de adus, mulți oameni extraordinari care s-au implicat și m-au susținut. Până atunci, dau drumul în lume coperții concepute cu măiestrie de domnul Irinel Merlușcă.

Posted in Fotografii, Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

13 februarie

Pace de februarie. Fiecare minut anunță ceva. Fiecare oră se dilată, făcând loc timpului să se strecoare. Ieri ziua era mai scurtă. Azi s-a mai prelungit cu o clipă. Întunericul e înghițit de lumină. E februarie împreunat cu martie. Și nu e deloc devreme pentru înlocuriri, pentru desăvârșiri, pentru schimbări. Așa e în sufletul meu, o glindire de moment, o intercalare. Un nor culcat pe apă liniștită, un crâmpei de căutare. Neterminată. Când te oprești din căutat? Niciodată. Cu atât mai mult se face loc pentru minute, ore, zile, luni ce dau năvală să schimbe vechiul cu ce e nou.

Posted in Ipostaze, Verba volant...

Și brusc tăcerea a predominat

[…]Mi-am scos pipa și-am contemplat o secundă ideea de a o aprinde. Eram sleit însă. Nu știu când s-au amestecat, …che vuole questa musica, stasera/che mi riporta un poco del passato/che mi riporta un poco del tuo amore/che mi riporta un poco di te…și vuietul inexplicabil apropiindu-se vertiginos de locuința noastră aflată la marginea Vaticanului. Și brusc, tăcerea a predominat. Umbrele s-au diluat, aerul s-a disipat, liniștea a întrepătruns zgomotul. Am rămas pe retină cu un fald al rochiei albe, valijoara gramofonului și-o exaltare veche. […] Textul integral pe Bel-Esprit

Posted in Piatră de hotar

Când te întâlnești cu un personaj imaginar

Apelez la mijloacele de transport în comun extrem de rar spre deloc. Dar mi-e silă să conduc în centrul Bruxelles-ului, așa că uneori mă văd nevoită să iau metroul. Ce uimită am fost să-mi întâlnesc personajul meu preferat în tren. Creat de mine, rupt din cea mai adâncă imaginație, neinspirat de nimeni și nimic. Și totuși există, pentru că eu i-am dat viață, așa am crezut până am observat-o degajând energie împrejur. M-a intimidat și atras deopotrivă. Acum exista dincolo de pagini și asta poate fi năucitor. N-am rezistat tentației, întâmplarea era prea ciudată ca să rămân de piatră. I-am furat chipul. Cumva a știut ce fac. Cred că era obișnuită cu astfel de reacții. Fără să aibă cunoștință că este personaj de carte, emana acea încredere deosebită în frumusețea ei iconică. Heloisa…fullsizeoutput_1af3

Posted in Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

Ninge mărunt peste sufletul meu

Ninge mărunt. La o privire neatentă, poate trece neobservat. Ceea ce s-a și întâmplat. E puțin trecut de 7. Deși înconjurată de ferestre, afundată în fotoliul mascat de penumbră, beau cu guri lacome prima cafea din zi. Nu mai știu de ce mă ridic. Mă aplec un pic și cu ochii mijiți scrutez întunericul. Da, e alb dispersat peste tot. Oftez. Acele două stări predominante mai vechi se activează iar. Un dor. Nu de ger, nu de senzația de ud care traversează mănușile permeabile dacă petreci mai mult timp în zăpadă. Un dor de liniște. De răgaz. Visarea mă uită acolo în cadrul ferestrei. Contemplez gânduri, le răstălmăcesc. Ninge imperceptibil, doar minutele trecute îmi permit să constat că s-a mai adăugat un strat fin peste omătul depus înainte. Când ninge cu fulgi mari, modelați fiecare după celula sufletului lor, le pot urmări dansul. Viscolit sau nu. Sunt rari și expuși ochiului curios. Așa, mici și deși, îi pot confunda repede cu stropii de ploaie. Mă concentrez și disting densitatea lor aparte. Albul lor pregnant. Molecule grăbite să acopere pământul, cugetul, dorul. A doua stare e de revoltă. Iar ninge! Nu vreau. Latura mea pragmatică. Trebuie curățat trotuarul. Și mai mult, trebuie să șofez printre alți șoferi neantrenați cu fenomenele de sezon. Cea din urmă e acaparată de prima. Mai mult caut răgazul decât neliniștea. Mă desprind doar pentru că se ițește un gând. Să ies. Să dau zăpada jos de pe mașină. Doar un pretext, știu.

Neonul din stradă revarsă lumină arămie în parcare. Ascult câteva clipe zgomotul inconfundabil al unor cauciucuri decise să tranșeze asfaltul înzăpezit. În rest, tăcere străpunsă de clinchetul vag al fulgilor mărunți ce se contopesc cu zăpada așternută într-un strat făinos pe mașina neagră. Mă îmbucură amestecul organizat. Alb și negru. Mă duce cu gândul la împăcare. Regret că plănuiesc să perturb acea armonie. Nimic nu e înghețat. E doar pulbere presărată. Îmi simt părul invadat de fulgi care se transormă în apă la primul contact cu căldura emanată de corp. Mi-am tras mai devreme haina peste pijama și mi-am înfundat picioarele goale în après-ski -urile de lângă intrare. A fost inutil. Aș fi putut să ies desculță-n zăpadă, doar în pijama. Ninge atât de liniștit, încât îmi aud ecoul inimii. Nu simt frigul, nu simt gradele joase. E doar mistuire de senzații totul.

Ninge. Ninge mărunt peste sufletul meu.

Posted in Fotografii, Ipostaze

Jurăminte

Îți amintești cum îți spuneam că lebedele se leagă pe viață. Nicio fibră a lor nu trădează. Nu știu ce înseamnă trădarea. Și tu zâmbeai și te bucurai nu pentru că lebedele își jură eternitate, ci pentru că eu știam asta. Îți plăcea să mă asculți doar.

Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Destinația finală

Semnalele s-au activat ca la ridicarea cortinei. Gata să țipe alarmant. Universul complota consistent. A stat în loc infinitezimale momente și a ascultat concentrat. Tăcerea i-a vorbit mai mult decât greutatea cuvintelor articulate. Șipotul gândurilor și al dorurilor mele a fost înțeles într-un final. Pe căi ocolite, a venit în întâmpinarea lor. Poate nu era drumul ales de mine, poate nu asta era modalitatea în care voiam să ajung la destinație, dar, cu precădere, providența cunoaște destinația mea finală înainte de a apuca să-mi exprim eu intenția. Universul știuse dinainte. Și cumva, m-a avertizat că el stă mereu la pândă. Să nu cumva să uit. Mi-a dăruit. Necontenit, a venit înspre mine, gesticulând frenetic. De câte ori nu l-am înțeles! De câte ori l-am dezmințit! De câte ori m-am răzvrătit! Nu întotdeauna e blând. Adeseori m-a smuls de pe axa mea. A șușotit, m-a chemat și m-a alungat, după caz.

Câteodată sunt orbită. De multe ori am închis ochii, ca o respingere. În ultimul timp am învățat să-l ascult cu atenție. Cu aviditate, îi sorb semnalele. Sunt peste tot. Gata să răbufnească. Ai grijă, îmi comunică surd, ai grijă cum te învârtești în lumea asta largă, să nu amețești! Și-n trecut mă avertiza. Dar arogantă, îl ignoram. Din seara aceea ca un zbor intergalactic deasupra țărmului nordic al unei mări încercate, am început să-l ascult… Cu tălpile adâncite în nisipul alb și fin, prinzând rădăcini. Mulțumesc, universule mare! Chiar și așa, întortocheat cum ești, te iubesc!

Posted in Fotografii, Ipostaze

Oglindiri

fullsizeoutput_19b0
fullsizeoutput_19b2

Cele mai adânci oglindiri sunt în sinele a cărui suprafață pare lină. Neclintirea vociferează mai mult decât orice zgomot. Iar uneori detaliile devin prezente doar în reflexie.