Posted in Fotografii, Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

Joacă de artist – I

Știți cum e, când ai, nu vrei și când n-ai, vrei. Pe principiul ăsta, extrapolând puțin, mi s-a făcut dor de fotografie. Entuziasmul din trecut, când mânuiam noua jucărie sofisticată cu frenezie aproape, schimbând setări după setări, căutând subiecte interesante, s-a diminuat cu timpul. Mă ghidez după preceptul că nu poți excela în toate. Ori le faci pe rând, dedicat până în măduva oaselor, ori mai bine nu te apuci de nimic. Patima fotografiei am lăsat-o deoparte când m-am concentrat pe altceva… Ce m-a acaparat întru totul. În fine, deviez și risc să pierd esențialul. Da, acum m-a lăsat bateria jucăriei. Exact când se trezise în mine nevoia de a activa iar butonul declanșator. Am cărat după mine la Roma obiective uriașe, aparatul în sine fiind o povară reală, încărcător și în fine, întreg arsenalul. Desigur, efort lăudabil, dar dacă-mi făceam lecțiile de acasă, constatam că bateria nu se mai încarcă. I s-a scurs viața, din nefolosire trăgându-i-se obștescul sfârșit. Nu mi-a ieșit prin cale niciun magazin de electronice, așa că patima regăsită a fost stinsă cu tehnologia smartfonului. Vorba lungă, sărăcia… cui vreți. Începusem cu un gând, să vorbesc de subiectele mele preefrate. Nu am prea multe. Caut ineditul în imagini, nu fac compulsiv poze până mă plictisesc. E și solicitant. Stai, când restul grupului se deplasează că e soare arzător, că e frig, că e umed, că, mă rog… și schimbă obiectivul și reglează setările potrivie. Deh, sunt doar amator, nu am eficacitatea unui pro. Da, da, dar tot rămâneam în urmă să surprind clipa aia… Iar mă îndepărtez. Subiectul meu preferat e așa aproape de mine, că dacă aș avea itergat pe retină un senzor de imagine capabil să rețină instanataneul, aș fi deja un Tb (terabyte) plin ochi de captări ce frizează irealul. Pentru mine, cel puțin. Are ceva ce trece divin prin diafragmă, traversând spații și timpuri incomensurabile. Acum câțiva ani mă lăsa să mă joc pe îndelete de-a fotograful. Eram și în plină patimă. După care m-am oprit, din motivele înșirate mai sus… Acum, ca o completare, doar câteva cadre generale, cu peisaje, instantanee din călătorii sau fotografii stradale mi-au ieșit reușite, încât să mă laud. Dar se spune că un fotograf are cu siguranță primele 10.000 și mai mult de imagini captate de o calitate îndoielnică și că de abia mai târziu se îmbunătățește, deci aș fi pe calea cea bună… Ei bine, cu subiectul meu preferat nu prea am dat greș. Am chinuit-o, am sâcâit-o, am certat-o… Stai așa, da exact așa, ah, nu zâmbi, nu, nu, nu, nu închide ochii, ridică bărbia, uită-te în jos, nu respira… și câte și mai câte. Sfârșeam uneori în dispute. Ea sătulă să-mi facă pe plac, eu nemulțumită că nu reușisem să am decât vreo 3 cadre bune după ședințe de ore întregi. Dar a meritat. Într-atât, că acum îmi amintește acele vremuri și-mi propune să reluăm ședințele. De abia aștept! Numai să-mi comand vreo 2 baterii… Până atunci, vă delectez cu câte o imagine pe zi, sau la câteva zile, după disponibilitate, cu rezultatele obținute de-a lungul unei perioade de 2-3 ani. Sunt convinsă că e loc de mai bine, doar eram începătoare. Însă, toate la timpul lor.

Prima din serie, fără ordine cronologică însă:

1MT_4608-1-2
Advertisements

6 thoughts on “Joacă de artist – I

  1. Imaginea e reusita, naturala chiar 🙂

    Ai incercat vreodata sa surprinzi personaje pe strada ? Ma refer la genul acela denumit “street photography” care ofera surprize greu de imaginat.

    Liked by 1 person

    1. Multumesc :). Da am incercat dar timid, iar asta nu caracterizeaza un fotograf stradal. Nu stiu sa fur. Atrag imediat atentia si pe unde am fost, am intalnit priviri intrigate cand indreptam obiectivul spre oameni. Am cateva insa… E o arta cred, care n-o stapanesc. Ori furi imagini cu discretie absoluta, ori interactionezi cu oamenii si te apropii de ei apoi le ceri voie sa-i fotografiezi. Eu nu sunt foarte prietenoasa… Nu stiu lega imediat conversatii…

      Like

    1. Petru, iti multumesc mult! Criticii pro sunt nemilosi, nu le caut oricum aprobarea, ca ajuns sa renunt la micile mele placeri care nu fac rau nimanui. Stiu ca e loc de mai bine cand e vorba de claritate, de focus, de pixeli, dar partea tehnica ma omoara pe mine… 🙂

      Liked by 1 person

  2. Bateria aia a vrut să te facă să-ţi lipeşti numai de suflet şi retină nişte cadre. Şi pe telefon, da. Dar pe suflet sunt mai trainice.
    Fotografia asta mi se pare perfectă. Nu mă pricep eu, dar cred că nici nu e nevoie de cunoştinţe. Vezi, placi, simţi, iubeşti.
    Iar modelul e superb. Pur şi simplu.

    Liked by 1 person

    1. Sa stii ca asa este. Sunt trei locuri care imi sunt imprimate pe retina si-n suflet. De trei ori am intampinat obstacole cu fotografia dslr. La New York eram prea uimita sa mai fac vreo poza, asa ca l-am lasat in camera de hotel… La Amstedam am incarcat bateria de cu seara inainte sa iau trenul spre Olanda si am plecat cu aparatul gol. Aici aveam tot arsenalul, dar nu mi-a folosit la nimic :). Toate trei locuri cu vibratii puternice. Cred ca nu voi uita niciodata pasii mei prin ele.
      Eu iti multumesc mult de tot! Asa este, nu ai nevoie de cunostinte. Si mie cand ii place ceva, nu ma calific neaparat ca expert. Dar simtul esteticului tot il am…
      Modelul sufletului meu, nu as da-o lumii intregi, dar asa ca sa ma arat in lume cu ea, nu ma pot abtine… Iti multumesc adanc, inca o data!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s