Posted in Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

Femeie într-o lume a bărbaților

Eu când vreau ceva nu renunț. Azi pun la bătaie motto-ul. Mă duc cu treabă urgentă la magazinul care, cu precădere, se adresează bărbaților. Că eu n-am nimic cu categoriile distincte, noi femeile, ei bărbații. În fine, exasperată că iar s-a rupt lanțul alb-roșu ce blochează intrarea în parcarea proprietate privată, am zis să-mi încerc norocul acolo deși nu-s pricepută. N-am mai spus până acum, dar de abia aștept un pretext să ajung în magazinul cu pricina. N-am nicio legătură, dar mă pierd printre raioane, privesc șuruburi și piulițe îndelung, fac o oprire în fața articolelor de grădinărit (nici asta nu se lipește de altfel de mine), mai dau o raită pe la accesorii de iluminat, mă zgăiesc la truse sofisticate de scule, la vopseluri pentru exterior, interior, mobilă, tot paradisul e acolo. Și întregul arsenal mi se pare, cumva, atrăgător. Nici că-mi pasă că sunt măsurată de jos în sus de curioșii pierduți prin magazin sau de vânzători. Știu exact ce caut dar nu au expus. Sunt la vedere, pe role gigantice, lanțuri metalice, solide sau mai puțin solide, dar nu colorate în alb-roșu. Prețurile variază. Mă opresc resemnată la un anumit diametru de za, care suportă o anumită greutate la presiune, cu un preț acceptabil pe metru și după o scurtă reflectare îmi spun că decât nimic, pe el îl vreau. Ha, dar cum îl măsor? Cum îl desfășor de pe rolă? Clar nu e treaba mea. Îmi fac curaj și explorez printre raioane după personalul îmbrăcat în verde. Zăresc doi tineri care își fac de lucru cu niște produse de pus în raft. Nu îndrăznesc să-i abordez, fac stânga-mprejur. Nici asta n-am mai spus, dar greu mai stabilesc contact cu oamenii… Mă prefac apoi interesată de mașina de tuns iarba de lângă ei, mai fac doi pași, mă mai zgâiesc o vreme la natura intrinsecă a uneltelor, mai dau o tură prin magazin. Mă reîntorc să mai studiez o dată tipurile de lanțuri și remarc unul identic cu cel rupt de acasă, dar nu mă îmbie, calitate proastă. Meditând adânc la dilema mea, apar cei doi pe raion, grăbiți să treacă mai departe. Așa nu, îmi spun. Dacă pierd ocazia, am venit degeaba. Mă bag în fața lor și îi rog în franceză să mă ajute cu ceva. Unul din ei rupe puțin, așa că rămane prizonier. Că ce vreți? Păi vreau 11 metri de lanț. Ăsta! Ah, sigur. Aduce repede masa si fierăstrăul de tăiat pe dimensiune. Hehe, nu era așa simplu. Desfășoară lanțul până la capăt. Ups, 9 metri. Aș, altul! Al doilea, același procedeu, 9 metri jumate. Hm, păi și eu ce fac?! M-am uitat uimită la el. Ăăăăă, uite, ăsta pare mai lung. Da, zic, eu dar și mai scump de două ori (n-am niciun chef să dau 80€ pe el). Privim amândoi mofluzi spre gama ofertantă din rafturi dar nimic nu-mi vorbește mie. De undeva apare un superior. Vorbesc între ei în flamandă. Angajatul îl pune la curent cu cerințele mele stricte. Superiorul în vărstă zâmbește încurajator. Îl pune la muncă pe angajat. Ia, deschide rola aia, ah, nu cealaltă. A, da’ madame nu vrea așa scump. A, păi ce facem? O comuniune franco-flamandă instalată impromtu. Încerc să aduc lămuriri suplimentare. Auziți, unul mai bun ca ăsta, aveți în depozit? Și arăt spre fragilul alb-roșu. Se privesc. Schimbă iar vorbe hârșâite. Pe loc se luminează. Vreți pentru parcare! Da. Păi astea metalice, gri, nu sunt bune. Noapte nu-s vizibile. E, dar blochează intrarea, gândesc eu fără să articulez. Bine, bine, zic, aveți sugestii? Superiorul rupe minimum de franceză, dar îmi comunică cu vorbe înghițite că da. El zice o vorbă, eu completez cu alta, al treilea întărește în limba comună. Informația se etalează în sfârșit. Au. În depozit, dar pentru vânzări pe firmă. Nu numai că-i alb-roșu, e din metal, adaugă. Cum visez eu să am. Îmi sticlesc ochii. Superiorul bătrân râde cu ochi umezi. Îmi explică haios. Îți dau un preț mai bun. O să te coste mai puțin decât cel mai ieftin expus. Bine, zic eu, oricum nu înțeleg ce zice exact, deduc doar. Se duc împreună în depozit și revin cu o rolă sigilată. lanțul alb-roșu îmi strălucește voios în față. Superiorul mă însoțește până la casa de marcat. Unica din tot magazinul. E franciză și e administrat familial. Nevastă-sa o văd mai mereu plictisită cum mestecă gumă, privind în gol, de câte ori ajung pe acolo. Azi tot la fel. Îi povestește și ei pățania, dar nu se lungește prea mult superiorul. Ea ridică din umeri și scanează rola. 75,00€. Mă privește indescifrabil. Eu, de partea cealaltă zâmbesc divin. Fii dulce, dragă, mă îndemn, doar nu o să fii acră. Acum se răzgândește. El insistă. Ea zice că nu știe cum să modifice în computer un preț afișat. El zice că e simplu. Atâta înțeleg și eu din limba păsărească. Ea nu. El da. Se bagă peste ea și apasă tasta de șters. Cei 75€ dispar. Acum e afișat golaș un 0,0€. Îmi țin respirația. El ignoră codul de bare scanat afișat pe ecran și tastează apăsat 40,00€ sub el. Voilà, declară el încântat. Îi sunt recunoscătoare. Nevasta își preia rolul de casieră. El se retrage ceremonios. ca recunoștința adaug un pachet de baterii AA. Să le fac vânzare. femeia plictisită schițează un zâmbet recunoscător. În după-amiaza asta 4 oameni s-au despărțit mulțumiți sufletește că au făcut ceea ce trebuie. Tânărul angajat s-a întors deja să strângă pe trei role diferite metri întregi de lanțuri aruncate pe dușumeaua magazinului, printre raioane, pentru o clientă dificilă dar simpatică, superiorul a făcut un business și a avut un client satisfăcut, casiera și-a îndeplinit metodic dar fără entuziasm obligația surâzând în plus corespunzător, clienta simpatică a plecat acasă cu ceva mai mult decât spera. Eu doar atât mă-ntreb. S-ar fi dat ei peste cap să ajute un bărbat aflat la nevoie într-o lume exclusiv a bărbaților? Uite, de asta-mi place să fiu femeie!

Advertisements

2 thoughts on “Femeie într-o lume a bărbaților

  1. Bravoooo, Monik! Suntem mândre de tine, noi, toate femeile pierdute-n magazine din astea din care nu înţelegem nimic. Lanţul ăla merge şi pe post de mărţişor?
    Eu sunt convinsă că pentru un bărbat n-ar fi mişcat un deget! 😉

    Liked by 2 people

    1. Potecuta, deci am salvat onoarea, parol! De inteles, nu stiu nici eu cat inteleg, dar imi place de nu mai pot. Sa ma vezi cand mesteresc sau montez mobila (usoara, nu ma bag la chestii grele) desi n-am habar. Urmez indeaproape instructiunile si imi iese!
      Sa stii, ca ma-ntrebamd e ce mi-e familiar, in timp ce-l derulam de pe rola sa-l pun in parcare. Apoi m-a izbit, martisorul :))). Merge!
      Am aceeasi senzatie si eu. Ma indoiesc ca s-ar fi agitat atat cu un client barbat. Te pup!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s