Posted in Ipostaze

Să aveți un zbor plăcut!

Ma trezesc cu un singur gand. Sa am un zbor fara dificultati. Deja mi-am format un obicei. Zbor singura, surprizele se tin lant. Macar de ar fi placute! Am timp suficient sa nu ma grabesc, drumul spre aeroport cu trafic dens nu ma ingrijoreaza. Sigur ajung. Radio este fixat pe un post flamand. Rup putin de tot. La stiri e mentionat aeroportul din Bxl. Doua vorbe si inteleg ca se intampla ceva. Intru pe site-ul lor, ca pasager din dreapta, in timp ce el inainteaza ferm.

Greva. Da, baggage hadlers stop. Angajatii Aviapartners s-au gandit ca nu mai au chef sa incarce bagajele de cala. Verific febril. Compania cu care zbor nu e operata de Avia. Slava domnului, Swissport nu face greva. Asta nu impiedica haosul creat. Cozi uriase la check in, indiferent de numar. Nebunie. Iar eu imi spun, minunat! E asa brambureala incar nu e clar la ce rand te asezi. Inevitabil chestionezi vecinul de suferinta. Am aflat doar pe o raza de un metru ca fiecare statea pentru alt check in. 7, 8, 9, fiecare asezat dupa feeling si simtul de orientare. Care se dovedeste a fi foarte personal. Nu eram la randul bun. Si luuung. Ma retrag in acelasi timp cu un cuplu in varsta din fata. Cumva ne regasim intr-o zona neasaltata de oameni. Rasuflu usurata odata cu ei. Ii aud vag ca se bucura. Sunt unde trebuie. Eu dau sa le tin isonul. Mergeti si dumneavoastra la Shangai, intreaba ei zambind. (I wish!)

Ma strecor, nimeresc in alta multime. Fiecare sta pe cont propriu pentru check in diferit. Ma smulg si de aici si in departare vad un rand perfect aliniat si netulburat. Exact unde trebuie sa fiu. Noroc ca sint agila, desi valiza pe 4 roti e voluminoasa. Suge burta si ea si ajungem unde trebuie.

Fac o paranteza, o aducere in prezent adica. E 10:29 si trebuia sa fim in aer deja. Inca nu suntem. E supra aglomerat zborul, jur ca par mai multi oameni decat pot incapea intr-o aeronava tip Boeing si, desi am trecut de imbarcare, stam pe culoarele stramte ce coboara spre avion. De o vreme buna…

Revin iar in trecut. Scutur senzatia ca timpul sta in loc si remarc ca procedurile dinainte de decolare se deruleaza cumva. Greoi, dar se misca. Mai ales la control pasapoarte e harababura. Trec nenumarati indivizi care se baga in fata. Noi, cei resemnati, asistam la fenomen. (Eh, s-or grabi!)

Ajung la ghiseu, surad ofiterului vag si el se uita urat la mine. Tipic. Mereu atrag astfel de reactii. Cred ca nu le place fata mea. Desi pana la mine s-a hilizit cu toata lumea. (Magnific!) Ne-am miscat ca melcii, mai am doar 10 minute pana la imbarcare, intr-un final incep sa dau semne de nerabdare.

Ma felicit de cat de repede ma misc si patrund fara voie in lumea amagitoare a duty free-ului, in drum spre poarta. N-ai de ales, pe aici e drumul. N-am. Asa ca ma lipesc in fuga de niste cutii de cafea. Cadouri. Aleea principala e blocata cu cateva cosuri de cumparaturi de mana. E musai sa treci printre raioane. In mijloc, un mare cac*t. Da, zic bine, nu e momentul sa fiu plastica sau dramatica. Si intins pe cativa metri. Un nefericit trecuse vajnic prin el. Multe servetele in jur, iar personalul nehotarat sa intervina pentru a debarasa minunea. Norocul, bai, as zice! O zi perfecta! Cine o mai incepe asa?!

Ajung la poarta si constat ca are intarziere de 15 minute avionul. Nu a venit din tara. 15 minute nu inseamna nimic. Nu ma impacientez. Incerc sa citesc in picioare dar sunt distrasa de peisajul pestrit. Imi place sa studiez imprejurimile. De la poarta 5, alaturata, pleaca United. In difizor se striga o Monica Dubois de nenumarate ori. Pentru zborul United spre New York. Tresar pentru ca prenumele e rostit ferm, numele de familie e pe un ton clar ma jos si usor stalcit. New York, zambeac amintirii, ma imaginez doar. Iar striga Monica Dubois. Last call pentru Monica… (I wish!)

Langa mine e un bebe splendid. La mama in brate. Nu ma omor dupa ei, mi-a ajuns. Dar el e perfect. Nu cred sa aiba mai mult de 4 luni. Ochii lui gri-albastri uriasi se fixeaza pe zambetul meu. Il ador. Mama stie, dar nu se clinteste nici un muschi pe figura ei mandra. Stie ca are un bebe splendid.

Aud iar Monica in difuzor. De data asta numele de familie este de nerecunoscut. Pentru zborul Delta. Ha, azi e cu Monici, de toate nationalitatile. Tot nu-s eu si ma bucur. Nu-mi doresc. Pentru ca difuzorul de abia anuntase ceva ilar. Dragi pasageri, va anuntam ca facem tot posibilul ca membrii operatori ai zborului Delta sa ajunga in timp util la avion. In acest moment ne straduim sa le lasam pasaj liber prin toate filtrele ca sa ajunga la poarta. Ne cerem scuze…

Adica, imi traduc eu in cap, avem avion dar nu avem pilot. Sau insotitori de bord. Nu va panicati, au uitat cheia acasa si s-au dus dupa ea. Dar vin, mintenas! Mda. Nu vreau sa fiu Monica cu nume greu de pronuntat care zboara cu Delta…

Desi nu e anuntata imbarcarea, cu coada ochiului observ un potential pasager care beneficiaza de tratament preferential la piarta noastra. Singura ce se bucura de asta. De o parte ea, de cealalta multimea nemultumita. O studiez. Hm, pun pariu ca e politista. Discret isi arata id-ul fetiscanei de la poarta. Dar nu am eu ochi de jurnalist nostalgic? Imediat remarc ca e nealocul lui evenimentul. O tanara de pana in 30 de ani, civil, haina de piele scurta, gen motociclist, par lung si negru prin in coada, ziceai ca suntem surori. Nu ca ma dau tinerica, nici par lung si negru n-am. Dar avem aceeasi geaca. Evident ca ma pricep. Incep sa ma agit. De ce a cerut promt politia sa treaca? Ce naiba ma mai asteapta? Un alt tanar blond, hoody si jeansi, aceeasi atitudine discreta. Trece si el. Ridic din umeri. Asta e, mi-e sortit sa am peripetii la drum!

Dar nu ma mir cand incepe imbarcarea 25 de minute mai tarziu si o iau razna lucrurile. Doar business zic ei. Se bulucesc si strecoara amestecat. Trec apoi de-a valma cei de la economic. Personalul se trezeste sa anunte fara difizor, asa, pe neasteptate, ca imbarca doar pasagerii de la locurile 15 pana la 23. Unde trecusera peste 30 de pasageri aiurea indiferent de numarul locului. Le spun iritata. De abia ati anuntat, nu trebuie sa va dati ochii peste cap ca nu ne convine. Anuntati de la inceput procedura, mai bine, sa nu creati confuzii.

Altii, neobisnuiti cu acest comportament erau si mai revoltati. Flamazi. Ei stiu ca corect inseamna corect. Nu li se pare corect. Ma intreb, cat de prosti ne considera companiile aeriene si personalul de la sol asa in general? Nu e prima data cand vor sa-si altereze imaginea conturata in mintea noastra si dau drumul la imbarcare. Cu toata nebunia, o vreme mai incolo, ne controleaza si restului pasagerilor, boarding pass-ul si pasaportul. Dar, surpriza, culoarele pot acomoda generos cateva sute de oameni. Avionul nu e pregatit. Imi amintesc nu stiu de ce de cele doua personaje care au trecut mult inaintea noastra. Cine erau?

Am timp pe culoarele stramte sa ma obisnuiesc cu gandul. Se scurge o jumatate de ora. Hai ca se misca. Si acum ma aduc la zi. M-am imbarcat 40 de minute mai tarziu si ajungand la usa avionului vad tinerii politisti flancati in stanga si in dreapta. Acum fiind aproape observ flama albastra si mai discreta pe care o poarta politia belgiana pe uniforma. Doar ca ei au un badge atarnat de gat. Flama albastra mica pe fond negru. Am stiut. Politia. Urc si vorbesc cu insotitoarea de bord. Adica intreb direct. De ce e politia aici? Stati linistita. E doar un deportat. Dar e cuminte si vrea acasa. Asta e procedura. Sa nu fuga din avion. Rad. Daca e doar deportat ce vrea acasa nu se mai numeste asa… In gand insa… Banuiesc ca politia belgiana a facut verificare. Nu e inamat sau mai stiu eu ce… Ma asez la locul meu. La fereastra. Sunt in sfarsit fericita. Desi este 11:04 si nu aum plecat. Inca se imbarca. Cu ochii in note, unde scriu chiar acum, aud. Monica? Monica? Ridic privirea si vad personalul de la poarta. Fetiscana care impiedica imbarcarea si facea reguli ad hoc. Fetiscana care mi-a luat boarding pass ul din mana cand in sfarsit s-a hotarat acce si randul meu sa fac imbarcarea. Si pe care l-a scanat. Grabita ca in urma mea era puhoi inca de oameni agitati. Acum se apleca, vazand ca reactionez la prenume. Zic da. Monica cine? Ea. Cum va numiti? Zic, depinde. Cautati pe Monica…? Si ii las loc sa comunice. Adica ce, sunt singura Monică din avion? Sa imi spuna ea daca ma cauta. Imi stalceste numele. Dar nimereste. Ah stiti sunteti in neregula. Dati-mi putin boarding passul. Nu apareti vizibila in sistemul nostru. Vecinul meu rade. Sunteti fantoma. Un domn in varsta cu simtul umorului. Sa nu ma starneasca, mereu trec invizibila printre oameni. Se uita fata pe boarding pass. Ah, ok. E ok. Pleaca.

Ce sa zic, 11:10. Acum se anunta decolarea. Se trage de timp. Ma tem ca va mai dura.

Nu puteam sa trec eu prin cac*atul din duty free? Ar fi fost derularea altfel? Gata, imi pun in flight mode telefonul. Se uita sugestiv insotitoarea. Ce mai conteaza cum a fost?! Conteaza ce va fi…

Update: am aterizat lin dupa o zgaltaire fireasca din norii imprastiati. Un soare dens ma intampina la iesire. (Minunat!)

Advertisements

5 thoughts on “Să aveți un zbor plăcut!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s