Posted in Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

Ninge mărunt peste sufletul meu

Ninge mărunt. La o privire neatentă, poate trece neobservat. Ceea ce s-a și întâmplat. E puțin trecut de 7. Deși înconjurată de ferestre, afundată în fotoliul mascat de penumbră, beau cu guri lacome prima cafea din zi. Nu mai știu de ce mă ridic. Mă aplec un pic și cu ochii mijiți scrutez întunericul. Da, e alb dispersat peste tot. Oftez. Acele două stări predominante mai vechi se activează iar. Un dor. Nu de ger, nu de senzația de ud care traversează mănușile permeabile dacă petreci mai mult timp în zăpadă. Un dor de liniște. De răgaz. Visarea mă uită acolo în cadrul ferestrei. Contemplez gânduri, le răstălmăcesc. Ninge imperceptibil, doar minutele trecute îmi permit să constat că s-a mai adăugat un strat fin peste omătul depus înainte. Când ninge cu fulgi mari, modelați fiecare după celula sufletului lor, le pot urmări dansul. Viscolit sau nu. Sunt rari și expuși ochiului curios. Așa, mici și deși, îi pot confunda repede cu stropii de ploaie. Mă concentrez și disting densitatea lor aparte. Albul lor pregnant. Molecule grăbite să acopere pământul, cugetul, dorul. A doua stare e de revoltă. Iar ninge! Nu vreau. Latura mea pragmatică. Trebuie curățat trotuarul. Și mai mult, trebuie să șofez printre alți șoferi neantrenați cu fenomenele de sezon. Cea din urmă e acaparată de prima. Mai mult caut răgazul decât neliniștea. Mă desprind doar pentru că se ițește un gând. Să ies. Să dau zăpada jos de pe mașină. Doar un pretext, știu.

Neonul din stradă revarsă lumină arămie în parcare. Ascult câteva clipe zgomotul inconfundabil al unor cauciucuri decise să tranșeze asfaltul înzăpezit. În rest, tăcere străpunsă de clinchetul vag al fulgilor mărunți ce se contopesc cu zăpada așternută într-un strat făinos pe mașina neagră. Mă îmbucură amestecul organizat. Alb și negru. Mă duce cu gândul la împăcare. Regret că plănuiesc să perturb acea armonie. Nimic nu e înghețat. E doar pulbere presărată. Îmi simt părul invadat de fulgi care se transormă în apă la primul contact cu căldura emanată de corp. Mi-am tras mai devreme haina peste pijama și mi-am înfundat picioarele goale în après-ski -urile de lângă intrare. A fost inutil. Aș fi putut să ies desculță-n zăpadă, doar în pijama. Ninge atât de liniștit, încât îmi aud ecoul inimii. Nu simt frigul, nu simt gradele joase. E doar mistuire de senzații totul.

Ninge. Ninge mărunt peste sufletul meu.

Advertisements

7 thoughts on “Ninge mărunt peste sufletul meu

  1. Aşa cum zapada aşternută peste câmpuri ține de cald lanurilor de grâu, la fel sa fie și ninsoarea ta, sa-ți țină verde si înflorit sufletul sub ea.

    Liked by 3 people

    1. Multumesc tare mult, Albert. Pentru mine e reconfortant mesajul tau. Sa inchei ziua astfel, stiind ca am atins si alti oameni in drum. De altfel, ai sintetizat bine. Visatorul din mine. Daydreamer by day, shapeshifter by night.

      Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s