Posted in Piatră de hotar

Când ești susținut totul devine mai ușor

teachers-desk-art-6fdf7888324132aeNu degeaba se spune că atunci când treci prin perioade stresante afli cine te susține cu adevărat. A fost incredibil momentul când am descoperit că există anumite persoane care au crezut în mine dinainte să fac pasul acesta mare. Să mă arunc în gol. Să parcurg drumul și să dau de acea Piatra de Hotar inerentă oricărui parcurs. Și a fost cu atât mai emoționant să le citesc în ochi sau în rândurile adresate mie, cu cât mă crezusem singura angajată în această aventură. Astăzi este momentul lor, în gândurile mele, sunt mulți, posibil că nu îi voi reuși niciodată să-i menționez pe toți, dar îi port în mine și simt că zilele următoare vor fi dedicate lor, deși nu vor fi prezenți fizic lângă mine.

În mod deosebit, azi doar două mențiuni.

Acum două zile am fost luată prin surprindere pe facebook de o prietenă dragă, o scriitoare talentată (îmi imaginez cum zâmbește acum, negând acest titlu din modestie, dar eu i-l acord cu excelență), bloggeriță de succes, un om de la care am învățat că să-ți urmezi visurile este la îndemâna ta, nu a  celorlalți, că perseverența dă roade întotdeauna și talentul se definitivează cu fiecare text scris. Îți mulțumesc infinit, Mona! O suprinză din cele mai rare, care mi-a tăiat respirația și m-a lăsat ore bune fără cuvinte. ”Vă invit, cu mare drag, să o descoperiți pe Monica Tonea. Joi, 21 martie, își face debutul literar cu cartea “Piatră de hotar”. Zâmbesc în fața cuvântului debut, deoarece Monica s-a născut scriitoare. Are un dar deosebit de a așeza cuvinte, spre încântarea oricărui cititor. Vreau să vă imaginați cuvântul curat, românesc, care prinde mereu și mereu noi sensuri, storcând din noi reflexii și emoție. Pur și simplu își îndeplinește menirea. Aceasta este scriitura Monicăi Tonea. O scriitoare despre care vom tot auzi! Dacă sunteți din Brașov sau aveți posibilitatea să ajungeți, vă îndemn să nu ratați acest eveniment!”

I-am răspuns, dar nu a fost deloc simplu. Cum să egalez acest elogiu, această recomandare înălțătoare? ”Mona, de dimineață încerc să reacționez, dar sunt copleștiă. Supriza ta mi-a tăiat respirația. Nu mă așteptam. Scriu, șterg, revin… Cum să spun, știi tu ce dar de preț îmi faci? Ești o bucurie și un artist al literelor. Îți mulțumesc dincolo de vorbe, cu toată emoția mea. Sper să fiu la înălțimea cuvintelor tale extraordinare. Ai știut mereu să mă susții.

Și iată, că alte două zile mai târziu, astăzi, o altă bloggeriță talentată, care, din punctul meu de vedere și-a făcut o reputație în această lume a literelor, fiind întotdeauna alertă și conectată cu lumea literară contemporană și nu numai, mi-a adus bucurie în suflet prin extraordinara ei recomandare. Din nou, am citit în rândurile ei acea încredere în mine, care-mi dă aripi. Nici Dianei nu am știut cum să-i mulțumesc, pentru că atunci când ești luat prin surprindere ai senzația aceea de amețeală care te debusolează. Te sperii și te bucuri deodată. I-am mulțumit, așa cum am simțit, din adâncul inimii!

Voi zbura pe 21 martie spre Brașov, unde va avea loc, cum am mai spus, lansarea Pietrei de hotar, cu inima ușoară, știind că am susținere necondiționată. Și promit să revin cu povești frumoase! Până atunci, cartea poate fi comandată de pe librăria online libris.

De altfel, vă mulțumesc pentru că-mi sunteți aproape, că nu vă plictisesc (sper), că îmi acceptați hachițele, că Piatra de hotar în care am adunat povestiri și reflexii va fi probabil răsfoită cândva de fiecare din voi și asta mă va onora într-adevăr, mai mult decât orice!

 

Advertisements

20 thoughts on “Când ești susținut totul devine mai ușor

  1. Ne-ai transmis emoțiile tale și sper să simțim, de asemenea, bucuriile din ziua lansării. O coincidență plăcută face ca joi, 21 martie, să sărbătorim și ziua mondială a poeziei. Mă voi gândi la tine când se va întruni cenaclul „Mihai Eminescu” din Seini! 🙂

    Liked by 1 person

  2. Eu doar atât țin să-ți spun ”Dacă ți s-a dat un vis ți s-au dat și șanse să îl împlinești!”. Nu sunt cuvintele mele, dar e motto-ul meu în viață. Felicitări, Monica, le meriți din plin!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s