Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Destinația finală

Semnalele s-au activat ca la ridicarea cortinei. Gata să țipe alarmant. Universul complota consistent. A stat în loc infinitezimale momente și a ascultat concentrat. Tăcerea i-a vorbit mai mult decât greutatea cuvintelor articulate. Șipotul gândurilor și al dorurilor mele a fost înțeles într-un final. Pe căi ocolite, a venit în întâmpinarea lor. Poate nu era drumul ales de mine, poate nu asta era modalitatea în care voiam să ajung la destinație, dar, cu precădere, providența cunoaște destinația mea finală înainte de a apuca să-mi exprim eu intenția. Universul știuse dinainte. Și cumva, m-a avertizat că el stă mereu la pândă. Să nu cumva să uit. Mi-a dăruit. Necontenit, a venit înspre mine, gesticulând frenetic. De câte ori nu l-am înțeles! De câte ori l-am dezmințit! De câte ori m-am răzvrătit! Nu întotdeauna e blând. Adeseori m-a smuls de pe axa mea. A șușotit, m-a chemat și m-a alungat, după caz.

Câteodată sunt orbită. De multe ori am închis ochii, ca o respingere. În ultimul timp am învățat să-l ascult cu atenție. Cu aviditate, îi sorb semnalele. Sunt peste tot. Gata să răbufnească. Ai grijă, îmi comunică surd, ai grijă cum te învârtești în lumea asta largă, să nu amețești! Și-n trecut mă avertiza. Dar arogantă, îl ignoram. Din seara aceea ca un zbor intergalactic deasupra țărmului nordic al unei mări încercate, am început să-l ascult… Cu tălpile adâncite în nisipul alb și fin, prinzând rădăcini. Mulțumesc, universule mare! Chiar și așa, întortocheat cum ești, te iubesc!

Advertisements
Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Teide, vulcanul naște arhipelaguri

Sunt câteva momente în viață când te simți mic față de grandoarea lumii. Când înțelegi că este binecuvântată prezența ta pe pământ. Când te oprești o secundă din alergarea sufletească după himerele obișnuite și privești cu ochi larg deschiși desfășurarea întregii lumi la picioarele tale. Nu am fost pe lună și probabil nici nu o să ajung. Dar am oare nevoie de un voiaj interstelar pentru a mă delecta cu frumuseți nemodelate de om, cu peisaje abstracte ca smulse din imaginație, cu atmosferă rarefiată și îmbătătoare?

fullsizeoutput_14f3fullsizeoutput_1463fullsizeoutput_1465fullsizeoutput_1459fullsizeoutput_147ffullsizeoutput_1451fullsizeoutput_145bfullsizeoutput_1467fullsizeoutput_1453fullsizeoutput_141bAsta a fost prima impresie când am ajuns prima oară în 2004 mai întăi la poalele vulcanului activ El Teide și, în scurt timp, undeva la altitudinea de 2700 de metri. Lăsând la o parte sentimentul unic că totul e trecător, că într-o secundă totul s-ar putea nărui. Teide reprezintă forța rezistentă la intervenția umană. Un martor tulburător, clocotitor al nașterii unui întreg arhipelag. Acum, 14 ani mai târziu, l-am privit cu și mai multă venerație. Acumulase povești noi, dar mut le dăruia înapoi doar prin lava roșcată și uscată de timp, împrăștiată împrejur la ultima lui erupție, în 1909.

Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

În habitatul lor natural

Când ajung în Canare, nu-mi imaginez periplul fără să navighez în largul oceanului cu catamaranul. E o experiență rară să realizezi brusc că te afli deasupra unei profunzimi fără capăt, între Tenerife și Gomera. Cum să-ți poți imagina cei 2500 de metri și mai mult adâncime? Este imposibil, dar poate tocmai de aceea, suprafața apei îți murmură cântul ei în nuanțe de safir ireale. Tresari și te întrebi ce ai făcut să meriți această răsplată binecuvântată.

fullsizeoutput_fd9

Cu atât mai emoționant este când străbați puntea nerăbdătoare să ajungi cât mai repede în larg, să te simți în preajma acelor făpturi splendide, de o inteligență impresionantă. În habitatul lor natural, ființe vitale, fericite, libere, delfinii și balenele pilot. Mă doare să le știu captive în lumea noastră strâmbă, în parcuri acvatice, sau omorâte în numele unor ritualuri  barbare cum se întâmplă în Taiji, Japonia sau în insulele Faroe, Danemarca. Când asiști la solemnitatea și bucuria cu care te întâmpină pe tărâmul nemărginit al oceanului, plutind la suprafață, printre tonurile scânteietoare ale acestui profund acvamarin, e realmente un dar divin.

fullsizeoutput_1441fullsizeoutput_fc7fullsizeoutput_fe7fullsizeoutput_feafullsizeoutput_1442fullsizeoutput_fd3fullsizeoutput_143f

 

 

Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Masca, Tenerife

Cătunul Masca era o amintire veche, dar nu o puteam ignora. Trecuseră 14 ani de la prima vizită și totuși, timpul și spațiul au rămas nealterate în preajma lui în ciuda micilor modificări aduse de om. Aventura constă în a ajunge la el, șerpuind pe munte, pe drumuri bătute cândva de pirați. Așa s-a născut povestea. Aici se refugiau, în munții Teno. Între stânci poți zări traseele împrumutat de ei altădată. Acum civilizația și-a pus o oarece amprentă și nu mai ești obligat să le accesezi. Asfaltul lucește ademenitor și arcuit în ace de păr spre micul sat muntenesc. Împrejurimile îți taie respirația. Norii care acoperă oceanul mă iritaseră ușor, dar nuanța de mister creată m-a înduplecat până la urmă. Unde începe oceanul, unde se termină cerul? Nu știu…

fullsizeoutput_ef3fullsizeoutput_1472fullsizeoutput_142bageOSJIAR%ycM1dBTd1qYgfullsizeoutput_1429fullsizeoutput_142afullsizeoutput_1427fullsizeoutput_1426fullsizeoutput_13f9fullsizeoutput_1424

Ajunși la destinație, satul de-o palmă stârnește mirări. Atât de mic, atât de izolat, atât de spectaculos. Ai timp să-ți revii puțin în piața centrală, lângă biserica minusculă, Ermita de la Inmaculada Concepción, cum îi spun localnicii. Am profitat de umbra binefăcătoare și am mai cercetat o dată împrejurimile irespirabil de frumoase, apoi am coborât în sat pe sub perdeaua leandrilor purpurii. Restaurantul nu-și schimbase înfățișarea, nici proprietarii… Doar clienții erau alții… Dacă ai noroc și nu e toropeală, reușești să te și încânți de aleile lui pietruite, înguste. Eu visam la un număr mai mic de turiști, să mă pot desfăta mai mult în inima peisajului nealterat.fullsizeoutput_1495V4+Mu5%ZTB6PIqqVYZwHCAfullsizeoutput_1428fullsizeoutput_1496fullsizeoutput_1491fullsizeoutput_1494

 

Posted in Ipostaze, Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Decorul lent al serii

În seara asta e vântos. Cobor pe plajă de abia după orele 6 pm. Atmosfera zilei încinse se atenuează treptat. Decorul, deși nu devine singuratic, ritmul ce îl animă se schimbă. E o lentoare în gesturile celor care contemplă oceanul la orele serii sau, pur și simplu, participă activ la dinamica ei.

Nu iau niciodată pe plajă accesorii inutile. Nici telefon, nici aparat foto. Doar șalul și uneori Muzeul inocenței al lui Pamuk. Mă lupt cu vântul întețit. Bate dinspre ocean, dar reușesc până la urmă să-l aștern pe nisipul răcoros și primitor. Mă așez cât mai aproape de mal, să nu-mi altereze viziunea eventualii trecători. Câțiva se joacă pe mal, într-o parte. Alții citesc cu fața orientată spre stânci. Evită să privească direct în strălucirea răsfrântă a razelor soarelui. Așa nenumărate cum sunt, rocile flanchează golful de-o parte și de alta. O sticlire intensă pe suprafața apei agitate mă face să clipesc mai des pentru a mă acomoda cu lumina. Soarele coboară atât de încet spre linia orizontului încât lasă impresia că timpul stă în loc. Dar ora ceasului strecurat în geanta de plajă îmi indică scurgerea lui.

Cum nu am cum imortaliza toate secvențele ce alcătuiesc tot acest decor, mă chinui să înregistrez în minte cât mai multe detalii. Mă port ca un nesătul. De dor nestăvilit de briza sărată care se imprimă în piele, de nisip și mireasmă de ocean. Nu mă satur. Cum să redau perfecțiunea în cuvinte? Mă stradui să captez momentul. E trecut acum de 7:30, pm. Vântul, ca un amant jucăuș și tandru îmi răsfață părul răvășit în toate direcțiile, ciucurii șalului se zbuciumă sub mine. Oceanul gălăgios mă cheamă, talazurile agitate, când vin și se izbesc cu putere de țărm, când se aruncă timid spre mine. Spuma albă e singura pată concretă de culoare. Cum încă nu a coborât la asfințit soarele, stă aninat undeva la orizont, deasupra Gomerei ce se distinge bine în seara asta presărată cu clarități de tot soiul. Calima nu a fost prezentă azi în aer. Deșertul saharian a renunțat să-și trimită spre noi nisipurile albe. Strălucirea răzvrătită a soarelui formează o pătură de scântei deasupra oceanului întunecat. Nici azuriu, nici verde. În jur, câțiva încep să-și strângă taberele improvizate. Alții se aruncă în valuri, nici ei nu se satură. Clipocitul cântat al apei te îmbie cu atingeri calde, împinge apa spre tine și spală apoi nisipul cu tente taciturne și lucioase de pe gleznele bronzate. Pe fundal, undeva în depărtare, în dreapta, silueta unei șalupe de pescari se conturează cu îndrăzneală. E doar un element nestingherit. Șalupa își îndeplinește cu perfecțiune rolul de a mă seduce definitiv. Mă smulg cu greu. Ca și astrul care nu vrea să renunțe la titlul lui de rege al zilei, nici eu nu vreau să mă las dusă. Trag de timp. Scutur șalul de nisip vreme îndelungată, cu gesturi molatice, tărăgănate. Cu degetele de la mâna stângă îmi dau părul la o parte din ochi, să mai fur o ultimă clipă suspendată. Da, stâncile rămân scăldate de oceanul oportun, linia orizontului e statică, poate să fi coborât încă o idee soarele. Barca de pescari s-a deplasat în imaginea mea de pe retină doar câțiva milimetri spre dreapta. Lumina stridentă cade oblic peste spuma de pe țărm și oamenii au început să plece. Vântul, ca un artist desăvârșit a desenat între timp mii de unde mărunte, ca în deșert, peste nisipul vulcanic. Mă tem să nu tulbur ordinea cosmică a lucrurilor când pășesc nehotărâtă printre ele.

Posted in Călătorii, Ipostaze

Călătoriile mele în Hiperboleea

Nici nu lăsasem bine în urmă peisajele paradisiace ce aparțineau insulei noastre de suflet și imaginile grandioase imprimate pe retină din Toscana miraculoasă, că de abia pășiți pe tărâm nordic, am simțit așa o frământare, încât nimic nu îmi mai trebuia. La prima impresie, niciun lucru nu ar fi trebuit să îmi perturbe starea de bine, Continue reading “Călătoriile mele în Hiperboleea”

Posted in Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Monaco

1MT_2257_024

Când am auzit povestindu-se prima dată de Monaco, am rămas efectiv cu gura căscată. Îl știam doar din cărți și de la orele de geografie. Tânăra mică de înălțime, dinamică, subțire, cu păr inelat și scurt, m-a făcut să ascult cea mai vie relatare de până atunci. Nu credeam că voi întâlni vreodată pe cineva care să fi avut ocazia să ajungă atât de departe (cum mi se părea mie) și într-un loc așa inaccesibil. Era undeva la sfâșitul lui ’97, o cunoscusem la o petrecere Continue reading “Monaco”

Posted in Călătorii, Ipostaze

Amsterdam-O mică și binevenită evadare

IMG_876627 Decembrie – dimineață

Vacanță. Zile leneșe la cădura șemineului, dormit până târziu, ador acest dolce far niente. Când a sunat ceasul în dimineața asta, aveam vaga impresie că de abia adormisem, ce naiba, doar nu l-am pus greșit! Cu ochii lipiți de somn, am strecurat o privire spre ecranul dispozitivului de trezire ce îl consideram deja cel mai mare dușman și am constatat cu surprindere că era ora potrivită, ba mai mult, Continue reading “Amsterdam-O mică și binevenită evadare”